Dincolo de podurile atârnate și alte povești cu dor de ducă

„(...) Pe dată, i-au înconjurat o mulțime de soldați de plumb, care făceau de strajă.
- Bine ați venit! le ziceau ei. Ați cam întârziat. Balul a început. Celelalte păpuși
au sosit de mult.
- Dar stăpâna mea nu e păpușă, le șopti căluțul de lemn. E fetiță. O fetiță adevărată.”
(Marta Cozmin, Fetița și căluțul de lemn)

Antologia Dincolo de podurile atârnate reprezintă un eveniment editorial în primul rând pentru că selecția textelor pune în valoare virtuțile curative ale prozei pentru copii din opera Martei Cozmin, oferind harta unei geografii literare a funcției de profilaxie existențială din întreaga creație de gen a autoarei. Chiar dacă Marta Cozmin nu a avut explicit în intenție funcția terapeutică, textele oglindesc fie virtuți sau intenții curative explicite, fie texte care reflectă intenții terapeutice implicite, din registrul mai complex al funcției de profilaxie existențială a textului literar.

Luiza Carol remarca faptul că poveștile Martei Cozmin sunt un univers aparte, creat „pentru copii și adulți care nu și-au pierdut copilăria.” Acest univers este construit pe o foarte personală schemă narativă, traducând o subtilă dialectică a realului și a imaginarului: „Cam asta e schema generală a tuturor poveștilor Martei Cozmin. Un personaj simpatic, bun și glumeț, are o lume a lui frumoasă și bună, sau dacă nu o are și-o caută până și-o găsește – ceea ce înseamnă că o are mai întâi în imaginație, ca într-o alună de argint fermecată.” (Luiza Carol, Medalion. În Marta Cozmin, Basme și poveşti, Editura Vitruviu, 2003)

Scriitoarea Marta Cozmin (31 ianuarie 1930 – 25 ianuarie 2006) s-a născut în familia celebrului avocat liberal și om politic Aurelian Bentoiu. A fost căsătorită cu scriitorul și medicul Mircea Alexandru Pop (care semna sub pseudonimul Alexandru Miran), poet și traducător eminent din dramaturgia antică, pentru care a fost recompensat de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976, 1982 și 1996). Marta Cozmin a fost sora compozitorului și muzicologului Pascal Bentoiu și cumnata poetei, prozatoarei, traducătoarei și memorialistei Annie Bentoiu.

Pentru proză, Marta Cozmin a fost distinsă în două rânduri cu Premiul Uniunii Scriitorilor (pentru volumul de proză pentru copii Croitorul de povești – 1980 și pentru romanul Să vorbim despre palmieri – 1984), iar volumul său de Teatru a fost distins cu premiul Fundației Camil Petrescu pentru cea mai bună carte de teatru apărută în anul 2000: „Nedrept uitată azi, merită redescoperită: e o fantezistă de fină calitate, cu multe «sertare». (Paul Cernat, Marta Cozmin, 31 ianuarie 2018 – Evocări, http://mnlr.ro/marta-cozmin/). De aici, observația că proza pentru copii a Martei Cozmin „înfăţişează o altă latură a personalităţii prozatoarei, surprinsă de la început de critici, şi anume aceea de «om sălbăticit de dorul copilăriei» (Dana Dumitriu). Aici autoarea nu se limitează la repovestirea sau modernizarea poveştilor clasice, ci propune eroi originali, care farmecă prin umor, imaginaţie şi spirit ludic.”

Volumul este ilustrat de Maria Anastasia Soleanu. Elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București, Anastasia Soleanu, la cei 17 ani ai săi, are deja în portofoliu ilustrații pentru patru cărți și patru expoziții, dintre care două personale.