Țaraundevinerierajoi

Ediţia a doua a antologiei Ţaraundevinerierajoi de Octav Pancu-Iaşi repune în circulaţie o carte care i-a cucerit încă de la prima ediţie (2012) pe cei mici. Reeditarea antologiei răspunde numeroaselor solicitări venite din partea cititorilor de toate vârstele.

Antologia Ţaraundevinerierajoi grupează schiţele şi povestirile în două părţi complementare: I. Vopsea pentru meduze şi pentru multe altele şi II. Să ne gândim mereu la altceva, pe două paliere de vârstă, aproximativ între 3-7 ani, respectiv 7-12. Raţiunea acestei polarizări vizează două importante stadii ale dezvoltării psihologice a copilului, în cadrul cărora reprezentările lumii se desprind treptat de evenimentele concrete, fiind din ce în ce mai mult legate de conceptele abstracte. Din perspectiva transfigurării artistice a evoluţiei gândirii simbolice a copiilor, care surprinde trecerea treptată de la activităţile senzorio-motorii specifice interacţiunilor directe cu mediul, la jocurile imaginative, la manipularea mentală a simbolurilor, schiţele şi povestirile lui Octav Pancu-Iaşi reprezintă un caz aparte de interferenţă a literaturii cu psihologia vârstelor.

Irina Petraş, Prefaţă: Temele de o diversitate cuceritoare reiau precepte ale poveştilor pentru copii dintotdeauna. Afli, astfel: cât de greu şi adesea inutil e să încerci să mulţumeşti pe toată lumea; la ce e bună o simplă pălărie dacă ştii să improvizezi şi să apelezi la nevoia-care-îl-învaţă-pe-om; ce minuni poate ascunde şi la câte trebuie să fie bună hăinuţa unui prichindel de cinci ani; de ce trebuie să doarmă copiii fix la ora opt seara. Mai afli că pământul e „rotund ca un măr, dar mult mai puţin dulce şi adeseori chiar amar”; că degetele pot hotărî să se revolte dacă proastele năravuri nu încetează degrabă; despre Ţara Curăţeniei şi ce trebuie să faci pentru a-i călca hotarul; despre periuţa de dinţi care îşi ia lumea în cap; despre ziua când prichindelul Andu s-a încălţat singur şi fără greş; despre cum poţi face cunoştinţă cu blocul în care locuieşti; despre secreta limbă a castanelor, despre pistrui şi mici fiori de iubire.

Mircea Breaz, Postfaţă: În Ţaraundevinerierajoi, poveştile şi povestirile au darul de a fi leacuri bune pentru orice şi de a se găsi la îndemâna oricui, băieţei sau fetiţe, zmeie sau crocodili, săbii sau săbioare, ciori sau castane, elefanţi sau meduze, ghete sau pălării, degete mari sau degete mici, cizmuliţe sau stele. „Fantastice” sau numai „de necrezut”, „fără mister” sau doar „caraghioase”, nemaipomenita lor putere sporeşte mereu, din şi mai marea noastră putere de a crede în ele, după cum însuşi povestitorul ne îndeamnă să luăm aminte, fie când ne cheamă în sprijin, fie când ne sare în ajutor, fireşte, tot cu o poveste.